DESCOPERĂ

Colecțiile de compoziții florale

COLECȚIILE

De compoziții florale

Fiecare compoziție florală creată în Atelierul Codru este o îmbinare armonioasă de texturi naturale, tehnici florale avansate și un design atemporal. Lucrez cu flori conservate, stabilizate și uscate, și elemente naturale, pentru a da viață unor piese ce îmbogățesc orice spațiu – de la aranjamente delicate, la structuri florale complexe

Dacă îți dorești un decor autentic, poți explora colecțiile dedicate fiecărui spațiu. Pentru locuință, am conceput piese care aduc un aer organic și cald, integrând perfect natura în designul interior. Pentru companii și spații de lucru, propun soluții florale menite să creeze o atmosferă primitoare și care creează o atmosferă relaxantă. Pentru evenimente speciale, nuntă, botez, petreceri sau chiar cine festive, compozițiile florale sunt gândite să transforme orice moment într-unul memorabil și să completeze starea de sărbătoare.

 

În plus, Atelier Codru înseamnă și experiențe creative. Organizăm ateliere florale creative, unde poți învăța să creezi propriile aranjamente, într-un cadru relaxant, perfect pentru reconectarea cu natura și cu tine însuți.

 

Fie că îți dorești un aranjament personalizat sau cauți inspirație pentru un proiect special, te invit să descoperi compozițiile care vor aduce natura mai aproape de tine.

DESIGN SI STRUCTURI FLORALE

Îmbogățește-ți spațiul cu soluții florale sustenabile și originale!
În această categorie, găsești structuri florale decorative care aduc naturalețe în orice mediu.
De la arcade impresionante și fundaluri spectaculoase, la structuri suspendate, fiecare element este amplasat cu atenție pentru un impact vizual deosebit.
Arborii stabilizați, pereții verzi și tablourile cu licheni și plante conservate sunt creații ideale pentru evenimente speciale sau spații comerciale.
Realizate exclusiv în colaborare cu Nod în Lemn, acestea au designuri unice și personalizate în funcție de nevoile tale.

SOLUȚII PENTRU COMPANII

Aduc natura în spațiul de lucru prin soluții florale special gândite pentru companii. De la structuri florale decorative care impresionează la prima vedere, la arbori stabilizați și pereți verzi ce redau un aer proaspăt și relaxant, găsești tot ce îți trebuie pentru a crea un mediu de lucru plăcut și ce te inspiră.
Fie că îți dorești aranjamente florale pentru recepție care să întâmpine clienții cu stil, sau buchete corporate pentru ocazii speciale, fiecare piesă este concepută să reflecte profesionalismul și atenția la detalii a companiei tale.

DECOR PENTRU ACASĂ

Transformă-ți casa într-un spațiu cald și primitor cu ajutorul colecției de buchete, aranjamente, coronițe și elemente decorative. Fiecare piesă este creată pentru a aduce un plus de naturalețe în orice colț al casei tale.
De la buchetele care adaugă culoare mesei de dining, la aranjamentele ce completează perfect livingul, până la coronițele care întâmpină cu drag fiecare oaspete, toate sunt create pentru a te bucura de frumusețea florilor în fiecare zi, timp de multă vreme.

OCAZII SPECIALE

Pentru momentele importante, florile potrivite fac toată diferența. Aici găsești buchete pentru aniversări, aranjamente pentru cine festive și coronițe de sezon care aduc magie sărbătorilor.
Dacă pregătești o nuntă sau un eveniment privat, decorurile florale sunt create să completeze perfect atmosfera și să transforme orice ocazie într-una memorabilă.

ATELIERE FLORALE CREATIVE

Descoperă bucuria de a crea cu flori și plante conservate!
Atelierele creative sunt locul perfect pentru a învăța ceva nou, a te relaxa și a te conecta cu natura. Fie că ești pasionat de aranjamente florale sau pur și simplu vrei să-ți petreci timpul într-un mod plăcut, te aștept să te alături.
Învață cum să creezi decoruri unice, într-o atmosferă creativă, alături de oameni care împărtășesc aceeași dragoste pentru natură.

Scroll to Top